GORALII
În Zakopane, o celebră staţiune din Polonia, trăiesc români care au emigrat acolo în urmă cu sute de ani.
În pofida trecerii timpului, GORALII, una dintre cele mai puţin cunoscute grupări româneşti, nu şi-au uitat obiceiurile.
Goralii din Polonia trăiesc azi în jurul oraşelor Zywiec (cu celebra bere omonimă), Zakopane şi Nowy Sacz.
Obiceiurile, îmbrăcămintea, casele, înfăţişarea şi firea lor îi dau de gol: nu sunt slavi, ci români!
În fapt, goralii sunt urmaşii păstorilor VALAHI emigraţi din nordul Transilvaniei (Sătmar, Maramureş, Bihor, Bereg şi Ung) încă din secolul al XII-lea.
Urmaşii lui Dragoş
Pe la 1600, actele poloneze aminteau existenţa a peste 500 de sate româneşti, parte a acestora fiind locuite de urmaşii lui Dragoş Vodă prin nepoţii săi, Drag şi Sas.
Emigranţii români au populat în Polonia culmile munţilor, aducând cu ei civilizaţia Carpaţilor şi învăţându-i pe polonezi să traiască la munte.
Azi, tot ce se păstrează în Polonia drept tradiţie a muntelui, păstoritului, lemnăritului sau plutăritului este o moştenire româno-valahă.
Spre deosebire de muntenii noştri, goralii polonezi de azi îşi păstrează tradiţiile cu sfinţenie.
În curtea fiecărei pensiuni turistice luxoase (zona este de prim rang în domeniu), se păstrează şi vechea căsuţă de lemn moştenită din bătrâni, utilată complet într-un stil ancestral şi uluitor de apropiat de ceea ce numim tipul tradiţional maramureşean: totul, începând de la „lăiţi” şi până la „ţoluri”, cuptor sau „cofe”, aduc aminte de Maramureşul de odinioară.
Goralii ştiu că sunt români, se proclamă ca atare (cu mândrie), iar cel mai celebru grup folcloric din acei munţi se numeşte, în traducere, „Capela Valahă”, şi e condus de violonistul Zbyszec Walach.
Unele mâncăruri sunt „ca pe la noi”, brânza e identică cu cea din Transilvania, iar ţuica (la gust şi ca metodă de preparare) este aceeaşi cu „horinca” noastră.
Maramureşenii polonezi
Goralii s-au stabilit în zona unde trăiesc azi între veacurile XII-XVI, ultimul sat românesc (maramureşean chiar!), fiind întemeiat în anul 1509.
Cauzele primelor veniri ar fi fost condiţiile grele din Ardeal şi faptul că românii erau luptători de elită, prieteni polonezilor. Fără a avea mentalitate de mercenari, dovedeau un curaj nemaipomenit în lupte, fapt pentru care erau răsplătiţi cu drepturi şi pământuri.
Azi, valahii din Carpaţii polonezi sunt în întregime slavizaţi şi mai păstrează în vocabular doar câteva cuvinte păstoreşti sau nume de munţi, ape şi sate.
În cărţile de telefon poţi găsi nume gen Valach sau Basarab. Multe vechi biserici, deşi catolice azi, încă mai păstrează decorul mural tipic ortodox, iar casele şi mobilierul acestora sunt tipic româneşti.
Ultima „infuzie” cu iz românesc a pătruns în sudul Poloniei după cel de-al doilea război mondial, când o mare parte a comunităţilor poloneze din Maramureş şi Bucovina s-au repatriat.
Aceştia au dus cu ei în zona Zakopane limba română sau obiceiurile din zonele amintite, inclusiv celebra pălincă de Maramureş.
Azi, goralii polonezi sunt asimilaţi perfect în ţara gazdă dar, deşi n-au uitat de originea românească de care sunt mândri, sunt nebăgaţi în seamă de autorităţile de la Bucureşti, de ambasada noastră de la Varşovia ori de Institutul Cultural Român.
Datorită faptului că îşi păstrează cu sfinţenie tradiţiile, goralii constituie o puternică concurenţă pe piaţa agroturismului montan pentru maramureşeni şi bucovineni.
Nu rareori, românilor le-a fost dat să audă de la turiştii străini: „păi astea le-am văzut şi în Polonia, şi încă mai bine păstrate!”
Aşa că, ar fi bine ca ai noştri să înveţe să preţuiască tradiţia la adevărata ei valoare!
Goralii polonezi, asimilați perfect în țara gazda dar, deși reprezintă un procent foarte scăzut în rândul polonezilor, ei se diferă foarte mult de aceștia iar imaginea lor este cunoscută și apreciată în toată Polonia.
În Polonia, goralii sunt asimiliați cu eroi, cu oameni liberi ai munților.
Comentarii
Trimiteți un comentariu