-- ETIMOLOGIA KOGAIONONULUI --

💜   POSIBILA  ETIMOLOGIE A CĂVÂNTULUI KOGAIONION   💜
         Cuvântul „Kogaionon cu siguranță are terminația  dacă, pelasgă în fond, conform atestatului „Decebalus”  vezi Hadrian Daicoviciu: „Dacii”, -care vorbeș te despre inscripția de pe un vas dacic „Decebalus per Scorilo”.

   Rezultă deci forma „Kogaianus.
Căderea terminațiilor finale deci și a lui ”s” este un fenomen general, în trecerea spre noua limbă, daco-româna, rezultă forma „Kogaianu; „g” a devenit „d” , într-un grai în care se impune vorbirea într-un ritm firesc, care șterge deosebirea de pronunție între aceste sunete.

Ca urmare, s-a ajuns la forma „Kodaianu”. Are loc metateza „i-a” și ca urmare apare forma „Kodianu” .
   
     Mergem mai departe și, având în vedere o lege general valabilã pentru toate limbile, și anume aceea a comoditãții în vorbire, „Kodianu” devine „Godianu”  respectiv „Godeanu”.
Deci, pentru edificare: Kogaionon--  Kogaianus--  Kogaianu--  Kodaianu --Kodianu --Godianu--  Godeanu.
 
     Vârful Gugu era locul sacru din apropierea Munților Sacri, Godeanu, în care se sãvârșeau misterele zalmocsiene, de inițiere, transmise oral din generație în generație.
 
Nicolae Densușianu, în „Dacia preistoricã” spune:
„În același masiv (e vorba de Retezat) în partea de sud-vest se aflã muntele numit GUGU, care în cazul de fațã prezintã un deosebit interes. În jurul acestui munte, trãiește o populațiune de pãstori din cele mai îndepãrtate vremuri, oameni robuști, bãrbați și femei de staturã înaltã, adeseori uimitoare, cu port și cu tradiții deseori uimitoare. Ei sunt GUGANII, sau GUGULANII: trãiesc încã din vremuri strãvechi în munții din județul Gorj și Mehedinți. Au cãtune proprii, duc un trai izolat mai mult de trib, ca și când s-ar considera mai vechi, mai de neam și cu alt trecut istoric decât ceilalți locuitori ai acestei țãri. Tradițiunile populare spun cã ei își au originile din Țara Gugãneascã, care se aflã pe munte.”

        Numele de „Gugan-Gugulan” era cunoscut încã din antichitate, de anticii greci.
O localitate în care s-au luptat GIGAN-ții cu zeii se numea GIGONUS (vezi Stephanus Byzantinus (Ed. Bexelius 1688).
Hercules ale cãrui legende sub numele de Iorgovan sunt legate de Munții Mehedinți, mai are la egipteni și epitetul de GIGON (Hesychius).
        În tradițiile românești este numit „fecior de mocan (Teodorescu Poezii populare ).
Tabula Peutingerianã menționeazã o localitate a Daciei vechi situatã pe drumul dintre Ad Mediam (Mehadia) și Tiusiscol (Caransebeș) și anume GOGANIS, adicã GOGANI.

   Strabon spune cã ligurii, emigranți din Carpați, locuiau în Italia pe un teren stâncos și aveau niște catâri numiți GUGUNEȘTI, sau de munte.
Numele de GUGANIi ne duce cu gândul la Muntele Sfânt.
Guganii--  Koganii--  Kogaionii sunt locuitorii Kogaiononului sau ai Godeanului, așadar „gogaianus” a devenit‚ „goganus, și, în cele din urmã, „guganu”
 
     Încercãm sã fim mai convingãtori prin metoda verificãrii, ca în matematicã. Dacã mai sus am arãtat cum s-a ajuns la termenul „guganu” de la cuvântul „Kogaionon” vom încerca sã arãtãm cã numele lor ne aratã cã provine de la oronimul Godeanu:-godianus GOD-IANUS , GODIANU (pierderea terminaþiei „s” e un fenomen general în evoluþia de la limba pelasgã, la limba românã)-sunetele „-i” și „a”  se pronunțã GOGIANU, ce se întâlnește și astãzi în unele regiuni ale țãrii,-sunetele „de” și „di”  devin „ge” respectiv „gi” (în Banat se spune într-un cântec popular„Dragu mi-e, mândro, ge(- de) noi”.

Faptul cã aceștiGUGANI-GUGULANI  sunt amintiți încã din antichitate, în diferite colțuri ale lumii, dovedește strãvechimea și continuitatea pelasgilor daco-români pe aceste locuri și, mai mult, demonstreazã originea pelasgã a limbii daco-române și extraordinara rãspândire a populației pelasge, care se identificã cu limba protodacã, sau limba latinã vulgata, limba priscă sau limba bătrână a pelasgilor-geto-daci în perioada preanticã și anticã.

     Vârful GUGU a luat numele locuitorilor din jurul sãu, „kogoianii - guganii‚ gogianii‚godianii. trãitori în Muntele Sfânt- Kogaionus Godeanu.
     Oronimul Gugu este-cum se vede mai sus- evoluȚia foneticã a cuvântulu „Godeanu”.
Cuvântul Godeanu(s) are în rãdã- cinã Și cuvântul „God” = „sfânt „curat Și Ianus = Dumnezeu, deci Ianus la romani (la pelasgi) de fapt, însemnând „Cel cu douã fețe, adicã Stãpânul Vieții și al Morții.
           E vorba deci de muntele în care se preamãrește IANUS,  Dumnezeu cel Sfânt - Zalmocsis.

    La români, legendele vorbesc de Iovan Iogovan care este neam herculean, de gugani, și miturile spun cã Hercule a fost pelasg.
Existã aceeași rãdãcinã în cuvintele: Iovanus-  Ioanus-  Ianus- (ultimul, ca de altfel și celelalte douã) e un cuvânt de origine pelasgã, nu latinã, deci însemnãnd „cel ce-l slujește pe Ianus, pe Dumnezeu, pe Zalmocsis.

Cã Muntele Godeanu este Muntele Sfânt ne-o confirmã și un antroponim, și anume Tãnãsucã Mocodeanu.
Acesta era cântãreț de bisericã, care l-a învãțat pe Coșbuc sã citeascã, la 5 ani (vol. ”Fire de tort”  1968).
Cuvântul este alcãtuit din „mo” și „gudeanu”; -„mo fiind rãdãcina cuvântului „mocsus adicã „moș, strã- moș; iar „gudeanu” înseamnã „sfânt (cel cu vârful în cer, în limba pelasgã), recunoscut și azi în germanicul ‚ „God-Got”.
           Am demonstrat aceasta când am arãtat care este evoluția foneticã de la Kogaionon deci Muntele Sfânt la forma de Godeanu, care înseamnã același lucru.
”Tanasucus” este acela care „știe rugãciuni de mic”, „este în legãturã cu cele sfinte” - vezi și frecvenþa antroponimului în secolele trecute.
     Acesta se întâlnește la greci, preluat din limba pelasgã. și existã pânã azi și în limba românã sub forma de Tã-nase sau Atanase, prin influența calendarului creștin, de mai târziu.
Asocierea dintre cele douã nume nu ni se pare întâmplãtoare,  având în vedere sensul acestora.

   Termenul Mocodean (Mogodean) poate fi interpretat în funcție și de componentele ce alcãtuiesc cuvântul, adicã: „mocsus = „moși, strã-moși, „cei bãtrâni și, prin extindere de sens, ajunge sã însemne „cel ce ascultã de pãrinți, depozitari ai experienței înaintașilor” și godeanu, adicã „cel care respectã datinile sfinte, deci respectã credința moșilor.
     Iatã deci Godeanu se confirmã a însemna Muntele Sfânt‚ muntele care reprezintã sacrul.

   Vremea a vremuit, popoare și imperii s-au topit, strivite în neant, sau de propriile orgolii, numai neamul semeților daci și-a legat Pãmântul de Cerul de deasupra, prin Kogaionul Muntele Sfânt, al cãrui vârf atinge lumea Spiritului, simbolul forței existenþiale și a continuitãții celor veniți din veșnicie și meniți a fi veșnici.

    Cu privirea în adâncurile timpului și cu inima sfințitã de sfințenia lor, a strãmoșilor, pãtrundem, cu recunoștințã, datoritã Harului Divin, în lumea miraculoasã a celor care n-au dispãrut niciodatã, cãci ei sunt în noi și vor trãi veșnic în copiii ce se vor naște.
(DACIA-Prof. M. Ciornei)

 Eilog: 

    Turisti din toata lumea sunt atrasi, in România, de “Muntele care dispare”. 

Este vorba despre masivul Godeanu, cu vârful GUGU, despre care localnicii spun ca uneori dispare din raza vizuala câteva ore pe zi.

În apropiere de Masivul Retezat, Muntii Godeanu sunt inconjurați de  regiuni ale României, cu o puternică încărcătură istorică.  Aici se gaseste unul din cele mai înalte varfuri din țară, cu o altitudine de 2291 metri. 

Arheologii au gasit aici vestigii ale civilizatiei dacice, iar cercetatorii fenomenelor paranormale considera ca locul este puternic încărcat energetic.

Specialistii au remarcat acolo si prezenta misterioaselor fulgere globulare.

Legendele vorbesc despre locașul sfânt al zeului în care credeau dacii, Zalmoxe, astfel că acest munte a fost venerat, în vechime, de strămoșii noștri.