* LIMBA TRACO-GEȚILOR *
De la începutul secolului al XIX-lea, de la demonstrația pertinentã a învățatului Petru Maior, cuprinsă în dizertația sa asupra limbii străbunilor noștri și până azi, s-au adunat atâtea dovezi despre existența unei singure, străvechi și puternice limbi în Spațiul carpato-danubiano-balcanic, încât a devenit pur și simplu jenantã susținerea că o asemenea limbã a autohtonilor traco-geto-daci a putut sã dispară, să se „topească la „focul romanizãrii”, instalându-se în locul ei limba latină.(în doar 164 ani și pe doar 14% din teritoriul geto-dac!?!)
Și, în fond, care limbã latină ? Pentru cã, aăa cum reieșise încã din demonstrația lui Petru Maior, la Roma și în Imperiu se vorbeau două limbi latine: limba latinã popularã, („vulgară, vulgata, limba bătrână, veche, „priscă”, pe care o vorbeau oamenii de rând și care nu era alta decât eventual o variantã locală a limbii aduse în vremuri imemoriale de roiurile venite din Spațiul carpato-danubiano-balcanic, și limba latinã cultă, o creație artificială, „academică, special alcătuită pentru aristocrați, demnitari și cărturari (scriitori, juriști, etc), ca și limba elină, dealtfel, limbi create pentru ca respectivii să se detașeze de poporul de rând („vulg) și pe aceastã cale.
Jenantă constatare pentru demnitatea umană!
Aceastã „dedublare lingvisticã s-a realizat și mai târziu în Spațiul european, cel puțin în cazurile limbilor francezã și germană.
Recent (1995), cercetătorul aromân C.B. Stefanoschi, într-o lucrare tradusã în românește de dr. Ion Cardula a demonstrat și a concluzionat că „limba armână macedoneană (de fapt este vorba de un grai armân), este cea mai curatã și cea mai veche din Europa, neschimbată, în esență, față de limba strămoșilor traco-daci, fiind, de fapt limba română arhaică.
Demonstrația d-lui C.B. Stefanoschi îi permite acestuia și concluzia, acuzatoare în fond, că „latinizarea poporului armân (de fapt, acesta fiind parte a națiunii române), este o improvizație, un mare neadevãr care a fost inventat în perioada Renașterii și Umanismului și adoptat de oamenii de știință.
Problema se pune în aceiași termeni și pentru partea cucerită de Imperiu în Dacia nord dunăreană, ca și pentru litoralul pontic stăpânit de geți.
Poetul Publius Ovidius Nasso, exilat la Tomis (8-17 d.Hr.) este cel mai important „martor care ne atestă limba unică a tracogeto-dacilor și forța ei extraordinară de asimilare a altor limbi cu care aceasta venea în contact.
El depune mãrturie de la faþța locului: „În jurul meu glăsuiesc numai graiuri tracice și scitice arată el.
Aci, la Tomis, unde „barbarii geți erau la ei acasă, fără teamă de soldații romani (ausoni), nu era, între „barbari, desigur”, nimeni care să asculte cu urechile lui vorbe latinești, căci „barbarii nu cunosc limba latină evident, latina cultă, latina în care scria el și semenii lui poeții, latina învățată la școală, din cărți, din gramatici, o limbã necunoscutã nici de „romanul de rând”.
Grecii întemeiaseră colonia Tomisului în sec. IV î. Hr. , iar Ovidiu „transmite, de la începutul sec. I d.Hr., de pe țărmul „care ține mai mult de geții nedomoliți, că „limba greacă A FOST ÎNVINSĂ DE LIMBA GETICĂ, astfel încât „la puțini dintre ei (dintre locuitorii Tomisului, între care mulți greci, desigur, în vorbirea curentã, în oraș, unde aveau acces și „barbarii!.) se mai pãstrează urme ale limbii grecești.
Limba greacă, explicã Ovidiu „a devenit și ea barbară(getică) din pricina accentului ei getic. În mulțimea din oraș „nu-i nimeni care întâmplãtor să știe latinește(latina cultă) și care măcar sã poată rosti câteva cuvinte (în latinã, n.n.).
El însuși, Ovidiu și pentru aceasta își cere iertare Muzelor! se vede nevoit sã vorbească „de cele mai multe ori dupã obiceiul sarmatic care nu putea fi altul decât vorbirea în limba geților, adevărații stăpâni ai țărmului.
Mai mult încă, continuã Ovidiu, „din cauza dezobișnuinței îndelungate, chiar mie-mi vin cu greu în minte cuvinte latine și nu se îndoia că în „cărțulia pe care o scrisese „s-au strecurat multe (cuvinte, n.n) din limba barbarilor; nu-i vina omului, ci a locului se scuza poetul.
Ovidiu învățase între timp limba geților evident, limba vorbitã de poporul de rând! care la început nu-i plăcuse, dar încă mai vorbea uneori prin semne cu „barbarii care nu înțelegeau limba sa.
„Eu sunt aici barbarul spune Ovidiu , căci nu sunt înțeles de nimeni; când aud cuvinte latinești, geții râd prostește. Peste tot sunt numai „barbari cu glasul lor sălbatic.
Și poetul recunoaște singur: „Eu însumi am impresia cã m-am dezvățat de limba latinã, căci am învățat să vorbesc limba geticã și sarmatică”.
De aceea, revoltat pe sine însuși, ca orice poet, temperamental, „scriu și ard în foc cărțile pe care le scriu.
Aprecierea supremă asupra forței de asimilare a limbii getice, Ovidiu o face în aceste versuri: „Dacă cineva l-ar fi aruncat în aceastã țară pe Homer însuși, / credeți-mă, și el ar fi devenit get”.
Iată, deci, că limba „barbară a geților, între timp învãțată de Ovidiu, era elogios apreciată de un prețuitor profesionist al limbii poetice.
Ovidiu a îndrăgit și mai mult limba traco-geților, astfel încât, o spune singur, „am devenit aproape un poet get.”
Și dacã el însuși o spune, noi de ce nu l-am crede?!...
(Conf.univ.dr. G.D. Iscru)
Comentarii
Trimiteți un comentariu