Regii și marii preoți se recrutau în vechea antichitate din rândurile nobilimii dace, ce, la daci, purta numele de TARABOSTES . Vom argumenta cã Dacia n-a fost niciodatã părăsită de masa covârșitoare a populației ei și cã nu existã pete albe în istoria noastrã, așa cum au susținut și încã mai susțin unii istorici, nu de puține ori, tendențios.
Istoria nu admite segmentarea ei. Ea este continuã, dar nu liniarã; parcursul ei admițând și desfãșurarea în zigzag și în spiralã.
Numai ignoranța admite aceste pete albe.
Dacã documentele așa-zis „scrise” nu vorbesc, fie cã ele nu existã, fie cã nu s-au gãsit încã, în schimb existã altfel de documente certe, dar scrise în alt mod, consemnând evoluția istoricã.
Un document important este LIMBA, dar ei i se adaugã elementele construcțiilor existente pânã astãzi, care trimit la semne arhetipale, ce se gãsesc nu numai pe case și pe porți, dar și pe ii și pe fote, ori pe ceramicã și pe covoare.
Nu în ultimul rând amintim mitologia, cu miezul ascuns între straturile poveștii, ca document de excepție, în fenomenul cunoașterii.
Rãmâne numai sã putem intra în interiorul simbolului ăi sã-l putem decodifica.
Așadar, noi considerãm basarabii (negri) una din verigile din lanțul așa-zisei discontinuitãți a vieții dacilor, timp de o mie de ani.
Așa cum am mai spus, regii ca și Marele Preot, în general inițiaþii, se recrutau din rândul celor numiți tarabostes, adică nobilii daci.
Considerãm cã acești tarabostes sunt Basarabii de mai târziu-întemeietorii Țãrilor Românești.
Sã nu uitãm cã ei sunt aleșii, deci de sânge albastru, ca și în antichitate, și în primordialitate, reprezentanții Castei Sacre.
Lexemul -tarabostes- a dezvoltat forme care incitã la meditație și reconsiderare a unor atitudini și pãreri.
Evoluția fonetică a termenului este diferită.Cuvântul tarabostes admite forma pelasgã de singular cu terminația atestatã -vezi Decebalus în us -rezultã forma TARABOSTUS.
Având în vedere o pronunție în grai local, se ajunge la forma BARABUSTUS.
Terminațiile cuvintelor, în procesul de evoluție fireascã a limbilor, cad și ajungem la lexemul BARABUSTU.
Legea comoditãții în vorbire impune forma BARABUSU; prin anagramare devine BASURUBU și atracției de a, se ajunge la cuvântul BASARAB.
Deci urmãrim fluent evoluția fonetică (tarabostes-rabustus-barabusu-basurab(u)-Basarab)
Aceastã evoluție vorbește de la sine și ne face să înțelegem că retragerea în munți NU a însemnat și uitarea!
Tarabostes-Basarabii conduceau în noile condiții OBȘTEA, aceasta îi recunoștea de conducători, căci ei și-au păstrat pozițiile economice, politice și religioase, datorită originii, prestigiului și a averilor lor.
Același cuvânt b(t)arabostus stă la originea numelui Basarab, care are următoarea evoluție, cu aceleași legi fonetice prezentate mai sus-tarabostus-barabosus-barabus-sarab.
Așa cum am arătat mai sus, există o evoluție paralelă și, din basarabus prin descompunere se ajunge la BA(N) și SARAB; BAN-ul fiind conducătorul unei regiuni, cel mai bogat și SARAB(.„neam ales,cel mai vechi.
Dintre sarabii cu tiarã-sarabos tereos-se consacrau regii și sacerdoții de rangul cel mai înalt.
cu timpul, căvântul TARAB(U)STUS a căpătat noi accepțiuni, prin lărgire de sens.
Termenul este format din TARA și BOSUS-BOS-(U).
Cuvântul T(I)ARĂ poate fi întâlnit și cu forma grecească TEREOS, deci coroană și, prin extensie, desemnând domeniul peste care stăpânește BOS-ul, însemnând în sensul cel mai strict ”cel cu putere mare”
Tot cuvântul T(I)ARA, ca parte componentă a termenului T(I)ARABOSUS ”conducătorii cu coroană” , a dezvoltat un alt lexem- de la forma pelasgă TIARANUS, care dă, prin căderea terminației finale-s-TIARANU și se ajunge la TIRANU-TIRAN, ”CEL CU DREPT DE VIAȚĂ ȘI DE MOARTE ASUPRA SUPUȘILOR”, un atribut al regilor.
Același căvânt TARA, component al lexemului TARABOST(U)ES stă la originea termenului ȚARĂ, adică, ”spațiul pământul peste care domnește BOS(T)US”, conducătorul, și apoi, prin derivare, de la ȚARĂ se ajunge la ȚĂRAN.
Puterea de influență și vechimea cuvântului taraboste(u)s se vede și prin aceea că, este și etimonul pentru termenul BUREBISTA.
Urmează să demonstrăm.
Tarabostus (forma pelasgã cu terminaþia us) admite cum am arãtat, termenul, în graiul vorbit firesc, de barabus(t)u -de aici formele burubustus - burubistus Burebistus; aceasta e forma originarã pelasgã, Burebistas este numele regelui în limba greacã.
De altfel, istoricii antici îl numesc pe marele conducãtor dac, cu fonetisme ușor schimbate, datorate fenomenului numit ”alunecarea de sunete”Burebistas, când Buerebistas sau Boerebistas.
Întãrind ideea cã lanțul continuității existenței Dacilor-Pelasgi - Hiperboreeni a fost neîntrerupt pe aceste meleaguri, putem merge mai departe și să justificâm afirmația că, daco-românii au păstrat în limba lor, fapte, nume, tradiții esențiale neschimbate, doar evoluția a impus aparent alte denumiri,
Iată un alt exemplu: BUREBISTAS-BUEREBISTAS are în radical cuvântul BUER-BOIER, clasa din care s-a ridicat marele rege.
Prolificul termen TARABOST(U)ES a format o familie de cuvinte, ce exprimă o realitate istorică uluitoare, prin adevărul și concretețea sa: de la TARBOSTUS s-au format cuvintele:1.SARABII, 2 SARABII CU TIARĂ, 3.BASARAB, 4.BUREBISTA, 5. BOIER, 6.ȚARĂ, 7. ȚĂRAN.(prin derivare).
Sã încheiem rotund demonstrația care a răspuns la întrebarea ”CINE SUNT BASARABII”
Tarabostes sunt nobilii daci, din care se trag sarabii cu tiarã, sau tiranii care au dat un nume de rege vestit în antichitat, Burebista și neamul cel mai vechi și nobil al Basarabilor al Negrilor (Arabilor) întemeietori aiȚãrilor românești, susținuți de boieri, conducțând o Țară, sprijiniți de Țărani.
Dacii nobili, tarabostes, fac sã ne gândim la un arc peste timp - un pod care a legat existențanoastrã de miticul Pelasgus cel Mare, de rãdãcinile lumii, a cãror existeță o simțim până astăzi cãci ei se aflã și în toponime- Basarabii Dobrogei sau în Basarabi, în hidronime nenumărate ca și în antroponime, care conțin lexemul NEGRU identificat cu BASARB.
Și demersul nostru continua amintind de numeroșii voievozi cu titlul de NEGRU VODĂ, sau BASARAB VODĂ.
Istoria are mijloacele ei de a consemna toate, rîmâne numai să o ascultăm și cu inima, căci în ea stă lumina minții iscoditoare, ce vibrează la sonurile profunde, mai aspre sau mai melodioaseale TIMPULUI.
NUMAI VIBRÂND CU ADEVĂRAT, ÎN CĂUTAREA RĂDĂCINILOR NOASTRE, VOM PUTEA DESCOPRI ADEVĂRURI CE PAR, DOAR, ATÂT DE ASCUNSE, PENTRU CĂ...SUNT PREA APROAPE DE NOI!
( Prof.Maria Ciornei)
Comentarii
Trimiteți un comentariu