Eșecul etern al naționaliștilor non-naționaliști (articol scris de Liviu-Cornel Popa)
A existat până de curând un model al naționalistului român, acceptat de întreaga țară ca fiind etalonul mândriei naționaliste: domnul Corneliu Vadim Tudor. Cultura și inteligența dânsului erau peste măsura majorității românilor. Valoarea omului a generat valoarea politicianului naționalist. Așa cum era firesc! Poziția sa de lider al naționaliștilor avea să fie confirmată de coagularea în jurul partidului pe care l-a fondat a marii majorități a maselor autodeclarate naționaliste. Odată cu decesul dânsului, autodeclarații naționaliști au demonstrat că nu sunt capabili să continue munca domniei sale, separându-se în grupulețele de interese, în tot felul de partiduțe, care își arogă titlul de „cel mai naționalist”.
Nu mai contează care sunt acestea! Chiar deloc! Fiecare dintre ele are dreptul la o existență, fiecare dintre ele coagulează un număr de oameni de o anumită calitate morală și intelectuală, având ca subiect central naționalismul.
Impulsivitatea domnului Corneliu Vadim Tudor, manifestată printr-o literatură aparte în anumite situații, avea să dea naștere ideii fixe că limbajul brutal, licențios, plin de ofense și lipsit de dovezi constituie modalitatea principală de manifestare a „puterii naționaliștilor” în societatea românească.
Ocupați fiind să descopere „forme academice” de ofensare, sau să adauge înjurăturilor culori cât mai strălucitoare ori deviații cât mai complexe, autodeclarații naționaliști nu au reușit decât să aducă prejudicii enorme atât naționalismului, mișcării naționaliste, societății românești cât și, deloc nefiresc, propriilor persoane. Decredibilizarea sentimentelor și valorilor naționaliste de care sunt animate persoane autodeclarate naționaliste este realizată fără efort de propriile lor manifestări publice.
De ce tot repet „autodeclarate”? Pentru că naționalismul este o stare naturală, cu origini mai profunde decât starea conștientă. Declarația: „sunt naționalist” însoțită de reacții subumane de batjocorire publică a oamenilor din neamul tău generează invariabil senzația de extremism. Principiul separatist și extremist „cine nu este cu noi este împotriva noastră” este expus prin înjurătură și ofensă publică de toți „naționaliștii” care consideră că a-și spune opinia este mai important decât modul în care se face expunerea.
Separatismul din interiorul națiunii este alimentat cu grijă de liderii micro și mini partidelor care își doresc adepți. Pentru acești lideri contează numai numărul, indiferent de calitatea adepților. Pentru ei imaginea de grup politic înseamnă același tip de înjurătură la adresa „oricui este împotrivă” ideilor promovate de partid.
Spargerea partidului fondat de domnul Corneliu Vadim Tudor a fost semnalul că „naționalismul nu este într-un singur loc” și că „naționalismul are variante de exprimare diferite”. În bătălia „minților luminate” ale naționalismului „izvorât” din vidul lăsat de personalitatea domnului Corneliu Vadim Tudor s-a uitat unul dintre elementele esențiale ale naționalismului: în națiunea în care te naști și din care faci parte, există și persoanele care nu au aceleași păreri cu tine. Dar fac parte din aceeași națiune pe care „te lauzi” că o iubești și pentru a cărei bunăstare lupți!
Principiul „orice pădure are și uscături” este ușor de observat când vedem reacția în sens invers: dacă majoritatea acceptă ideile și conceptele promovate de naționaliști, totuși nu se adună lângă naționaliștii cu literatură „efervescentă”. Grija față de comunicarea publică a membrilor de partid este cea mai măruntă (dacă nu inexistentă) problemă a majorității liderilor de partide „naționaliste”. Recunoaște „naționalistul” după coloratura înjurăturii sau după vehemența cu care debitează sferturi sau jumătăți de adevăr istoric pe care nu-l înțelege. Și îl vrea lângă el pentru că vocea aceluia este trompeta care atrage atenția chiar dacă zgârie urechile.
În mod absolut nefiresc mândria de a își asuma doctrina naționalistă ca esență a politicii pe care urmează să o desfășoare se transformă în pură fanfaronadă dacă studiezi cu atenție statutul partidelor care trâmbițează naționalismul sau elemente de naționalism. Formula magică aruncată asupra cuvântului „naționalist” face ca în statutul acestor partide să nu existe această mențiune. Nu contează motivele! Contează doar lipsa cuvântului! Ascunderea acestuia! „Compensarea” lui în „programul politic” cu sintagme care permit „să se subînțeleagă” naționalismul! Pe scurt: frica!
În mod evident rezultatele alegerilor locale arată dezastruos pentru partidele noi autodeclarate în scop electoral ca fiind naționaliste. Dorința de a ocupa o funcție, orice funcție, în orice loc este posibil, prin folosirea unor oameni a căror valoare proprie să „ridice” partidul și să atragă în mod favorabil atenția electoratului asupra însemnelor de partid sau asupra liderului de imagine, a fost mai mare decât logica reală, practică și pragmatică a lucrurilor din viața de zi cu zi!
Așa cum am mai spus, nu apar ca pop-cornul lideri sau reprezentanți de seamă pe care comunitatea să-i accepte. Într-o comunitate locală (comună, oraș, municipiu) apar lideri reali o dată la o generație. Și ei au nevoie de încă două generații de muncă personală pentru a înțelege cum funcționează și ce este necesar societății din care provin. Un partid care nu are cel puțin opt ani vechime nu are foarte multe șanse de reușită la câștigarea unui loc de primar. Un partid fără patru ani de existență va avea consilieri locali sau județeni numai prin „norocul” de a descoperi liderii comunității care înțeleg și acceptă valorile care animă partidul acela. Scorul „impresionant” obținut de partidele „naționaliste” la aceste alegeri locale demonstrează exact acest lucru.
Demnitatea, onoarea, caracterul sau onestitatea nu sunt lucruri des întâlnite în politică în general. În România lipsa acestor valori a ajuns o calitate, o trambulină către „raiul” politic. Atunci când vorbești despre aceste valori unui grup de oameni le vezi privirea pierdută, „eliberată” de respectul față de vorbitor. Spune-le în schimb că știi pe cineva la primărie care îi rezolvă lui problema cu vreo autorizație dacă dă o șpagă de 1000 €, și atunci să vezi atenție! Te soarbe din priviri! La atât se rezumă interesul cetățeanului: buzunarul propriu cu cât mai mult de băgat și puțin de scos, direct, imediat, palpabil.
Profitând de lipsa unei reprezentări a ideologiei naționaliste în fruntea țării, marea majoritate a micro și mini partidelor „naționaliste” s-au aruncat asupra zonei de electorat care s-a arătat nemulțumit de evoluția României indiferent de „rasa politică” aflată la putere în orice moment al ultimilor 30 de ani. Abordarea acestui segment de alegători în maniera „Vrei să-i dai dracului pe ăia? Hai să înjuri și să strigi cu noi!” a avut exact efectul opus celui așteptat! Acest segment de alegători a intrat în defensivă! S-a înconjurat de un zid de etichete pe care le aplică pe drept sau pe nedrept oricărui naționalist real sau închipuit: „Naționalistul ăsta este extremist!”.
După cum s-a putut vedea la aceste alegeri locale marea masă a oamenilor de la oraș au „evitat” participarea. Perspectiva generală fiind: „la oraș sunt cei deștepți”, este firesc să putem aprecia că există o mare masă de alegători care înțeleg că ambalajul în care este pus gunoiul nu are importanță, câtă vreme același gunoi este ascuns în ambalajele colorate diferit.
Acești alegători ar fi ales cu drag un partid naționalist dacă ar fi văzut sau simțit că există între acele partide demnitate, onoare, cinste și pregătirea politică necesară conducerii unei comunități locale. Poate că nu toți sunt mai presus de candidații prezentați de aceste partide, dar cu certitudine toți văd că orice opinie contrară exprimată de ei este imediat atacată de susținătorii candidaților cu un limbaj de mahala. Limbajul de zi cu zi al „pseudo-naționaliștilor” este cel care a alungat alegătorii.
Înțelegem că este greu să faci cetățeanul să înțeleagă ce îi transmiți. Mai ales când refuză să o facă sau când este incapabil în mod natural să vadă dincolo de limita educației pe care o are! Totuși, alte partide reușesc. „Naționaliștii” vorbitori de înjurătură veche nu pot transmite decât înjurătura.
Astfel că putem spune liniștit că zicala românească „Gura bate fundul!” a fost aplicată perfect și în cazul acestor alegeri.
Personal consider că niciun partid care nu are inclus cuvântul „naționalist” sau „naționalism” în statut, ca obligație de respectat, nu poate fi considerat naționalist. Chiar dacă, de nevoie, pentru a specula o lipsă din eșichierul politic, prezintă un program politic care pare naționalist! Chiar dacă liderii au discursuri care apelează la patriotismul românilor!
Până când liderii acestor noi sau puțin mai vechi partide „naționaliste” permit ca membrii partidului și susținătorii să folosească injuriile, ofensele și atacurile la persoană pentru a susține public ideile și convingerile politice pe care le promovează nu putem discuta despre evoluție. Cel mult stagnare, dacă nu chiar involuție! Personal consider că această atitudine arată dispreț față de națiunea română! Și nu poți disprețui națiunea română în timp ce te declari naționalist!
Comentarii
Trimiteți un comentariu