-=- DUȘUL ZILEI...RECE, RECE CA GHEAȚA...-=-

Atitudinea ne diferențiază de restul lumii...

Benzinărie pe o autostradă din Cehia . . .
Oprește un autocar românesc cu numere de TM, din care coboară vreo 20 de persoane, toți fără mască, și intră în benzinărie mergând la toalete. Vânzătoarele încep să țipe că trebuie să intre cu măști, românii râd și înjură continuând să intre. Personalul benzinăriei blochează ușile și cheamă poliția care a ajuns în 10 minute.
Rezultatul... fiecăruia din cei care erau înăuntru li s-a dat câte o mască și o amendă!
N-a scăpat unul!
Benzinăria a fost redeschisă după dezinfecție.

DIFERENȚA DINTRE NOI ȘI EUROPA

"NU, nu plătim prețul relaxării
Plătim prețul lipsei de educație"

Acum se vede, mai bine ca oricând, ce însemnă să funcționezi într-o țară cu un procent înfiorător de mare de analfabeți. De oameni care nu știu să scrie, dar care se consideră experți în politică mondială, în medicină sau cred că suntem conduși de reptilieni.
Trăim într-o țară în care cuvântul “reguli” provoacă repulsie sau reacții fizice de genul “mă p... pe ele!”
Că așa sunt șmecherii!
Se p...pe ele! Sunt șmecheri pentru că ei știu exact cum aduc rușii ploaia. Cum a negociat masoneria COVID-ul ăsta. Cum a fost ofertat unul (care îl știe pe unul, care a auzit de la unul, care era prieten cu unul) cu bani mulți să scrie ca a murit mă-sa mare de COVID.
“An Romania e multe minciuni !”(citat scris de unul dintre șemecheri)

Plătim un psihic național vai mama lui...
...în care - pentru că nu-ți convin ție consecințele unei pandemii - alegi să crezi și să susții că nu există boala. Pentru că existența ei, te obligă la niste conditii și sacrificii. Iar românul nu este dispus sa accepte nimic.
El s-a născut liber.
Liber să scuipe semințe.
Liber să nu poarte mască atunci când este obligatorie.
Liber să stea ciorchine la scara blocului. Liber să umble de nebun prin supermarketuri și să bălească peste lăzile de roșii, fără să cumpere una. Că doar nu și-o pierde timpul ăla cu o carte în mână! Liber să îmbolnăvească pe alții pentru că el oricum nu este interesat decât de el!

Plătim prețul individualismului, sărăciei, răutății, lipsei de civism...

Să moară mă-sa!
Când timp nu e mama, nu contează.
Ce dacă eu îmbolnăvesc pe altul?
Ce mă interesează pe mine de altul?
Eu urlu prin spitale când nu mă primesc două ore la Urgență pe motiv că mă doare ficatul de bautură, dar sunt fix în pix detașat de efortul uriaș al medicilor de a salva sute de oameni cu plămânii făcuți praf zilnic! Ce mă interesează pe mine de ei? D-aia îi plătesc!
Pentru că știm bine . . . românul îi plătește pe toți! Pentru câteva milioane de lei vechi achitate anual pe taxe și impozite, toți, dar toți - de la premier la polițist, de la primar la medic - trebuie să îi spele lui picioarele!

Plătim lăcomia...

Lăcomia ălora făcuți patroni peste noapte. Aia care și-au dat oamenii afară în prima zi a crizei medicale. Ăia care nu concep, azi, ture mai scurte ca să poată purta si amarâta aia de vânzătoare masca tot timpul. Ăia care o pun pe ea să cumpere masca! Ăia care au cheltuit toată pandemia fix contravaloarea unei sticle de spirt. Ăia care țin deschis non stop și lasă toți bețivii din cartier să intre fără mască. Ăia interesați doar de vânzare. De bani.
Ăia fără nicio responsabilitate socială.

Nu, nu plătim prețul relaxării. Așa am fost tot timpul. Doar că acum - lipsa de educație ca boală națională, psihicul slab, individualismul, răutatea, lipsa respectului și lăcomia - ne costă pe toți.
Până acum, ca să demonstrăm că niciunul nu e mai presus de ce avem în gena culturală și socială, nu ne-au interesat deloc aceste lucruri.
Pe principiul “să fie la alții!"...și...”mie nu-mi pasă decât de mine.”

Comentarii