- MASACRUL DE LA BĂLȚI sau...ISTORIA EXACT AȘA CUM A FOST EA CU ADEVĂRAT! -
Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al Doilea Război Mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia.
Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români.
Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate.
În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că militari sovieticii din trupele N.K.V.D. au lichidat peste 50.000 de prizonieri.
Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000-15.000 de prizonieri în anul 1940.
Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn, aruncând vina pe germani. Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze.
Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti, a notat revista „Art-Emis”, sub semnătura cunoscutului istoric Claudiu Pădureanu.
În anul 1944, după 23 august, ca urmare a ordinului Regelui Mihai prin care, se interzicea militarilor români să opună rezistenţă armatei sovietice, aceasta a luat un mare număr de prizonieri.
Mărturiile celor care au luptat pe Frontul de Est arată că mulţi dintre prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă.
Însă unii au fost concentraţi în lagăre.
Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut.
În total, au fost adunaţi 50.000 de soldaţi.
Peste 40.000 de soldaţi erau români, apoi mai erau circa 5.000 de militari germani, 2.000 maghiari (unii fiind români înregimentaţi cu forţa în armata ungară după Diktatul de la Viena), precum şi prizonieri proveniţi dintre cehii, slovacii ori croaţii înrolaţi ca voluntari în trupele germane.
Fântâna albă.
Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.
Alţii au fost deportaţi şi au pierit în lagăre din Siberia ori din Kazahstan.
Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duşi în mlaştină şi puşi să sape nişte şanţuri lungi, apoi au fost împuşcaţi şi înmormântaţi de soldaţii N.K.V.D., precursorul K.G.B. Au fost, totuşi, şi prizonieri care au scăpat.
„Am reuşit să fug, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită. Kilometri întregi, m-am târât prin mlaştină, zgâriat de mărăcini şi pişcat de insecte şi de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă. O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr şi m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruşi şi ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reuşit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre”, povesteşte Iacob Herman.
Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul din Bălţi nu a vorbit nimeni.
Sau cei câţiva care au vorbit au ajuns în Gulag.
După căderea comunismului, rudele celor ucişi au făcut primele demersuri pentru a regăsi rămăşiţele pământeşti ale celor dispăruţi.
Astfel, în anii 1991 şi 1992, a început o adevărată campanie de arheologie contemporană.
Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite. Craniile şi oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ.
În vârful piramidei, a fost construită o troiţă, care a fost sfinţită de episcopul de atunci din Bălţi, P.S. Petru.
Cum despre masacrul din Bălţi oamenii începeau să vorbească tot mai mult, P.S. Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat de cazaci înarmaţi din reşedinţa arhierească, iar peste dosarul masacrului din Bălţi a început să se aşeze praful uitării.
Sursa: EUROȘTIRI.EU
Dragii mei!
Cunosc bine aceste locuri, сăci orașul Bălţi este locul unde m-am născut. Căte ceva mi-a povestit bunica cum, copii fiind, se furişau spre prizionierii care săpau şanţuri prin stufării şi le aruncau de ale gurii, iar o vecină de a buneilor a ascuns în podul casei 2 prizionieri români.
Cineva însa a trădat şi au fost împuşcaţi si prizionierii dar şi pe toţi ai casei în care au fost ascunşi.
Mare durere a neamului.
Înţeleg că zeci de ani s-a tăcut sub regimul bolşevic, dar mă intreb: de ce nu întreprindem măcar acum ceva.
E foarte dureros să citeşti:
”Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi.” Sunt sigură că multi români nu ştiu în care ţărână stau osemintele fraţilor, buneilor, străbuneilor căzuţi în al II-lea Război Mondial ...
Pentru ei, cei căzuţi care au vrut să scape de ghiara bolşevică încă durează războiul.
Mult s-ar cuveni să smulgem buruienile de pe acele locuri şi să simtă şi osemintele lor căldura mormântului sfinţit, de aceea vin cu o propunere: să scriem o scrisoare colectivă a membrilor de pe site, și nu numai, cu semnături către guvernul Romaniei să se facă săpăturile de identificare .
Sincer, să recunosc, mare speranţe în rezolvarea acestei probleme nu o pun pe seama Guvernului Moldovei .
Ce ziceti?
ELENA
Unul dintre cele mai cutremurătoare episoade ale celui de-al Doilea Război Mondial s-a petrecut la marginea oraşului Bălţi, din Basarabia.
Zona mlăştinoasă din lunca râului Răut a devenit mormânt pentru mii de soldaţi români.
Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi, aşa că ele pot fi doar estimate.
În timp ce unii istorici avansează cifra de 10.000 de victime, un călugăr, iehomonahul Nicodim Şchiopu, estimează că militari sovieticii din trupele N.K.V.D. au lichidat peste 50.000 de prizonieri.
Ceea ce este cert este faptul că masacrul din Bălţi poate fi comparat cu cel de la Katyn. În pădurea de pe vechiul teritoriu al Poloniei, sovieticii au împuşcat şi au îngropat circa 14.000-15.000 de prizonieri în anul 1940.
Vreme de cinci decenii, sovieticii au negat faptul că ar fi fost implicaţi în masacrul de la Katyn, aruncând vina pe germani. Apoi, au fost nevoiţi să recunoască implicarea lor în acest masacru şi să îşi ceară scuze.
Acest lucru nu s-a putut întâmpla în Basarabia, în condiţiile în care Republica Moldova a fost condusă până recent de către comuniştii lui Vladimir Voronin, iar Transnistria este, practic, feuda unui regim promoscovit corupt, care rezistă sprijinit de trupele ruseşti, a notat revista „Art-Emis”, sub semnătura cunoscutului istoric Claudiu Pădureanu.
În anul 1944, după 23 august, ca urmare a ordinului Regelui Mihai prin care, se interzicea militarilor români să opună rezistenţă armatei sovietice, aceasta a luat un mare număr de prizonieri.
Mărturiile celor care au luptat pe Frontul de Est arată că mulţi dintre prizonieri erau lichidaţi, pur şi simplu, cu un glonţ în ceafă.
Însă unii au fost concentraţi în lagăre.
Unul dintre cele mai mari lagăre a fost înfiinţat în oraşul Bălţi, în mlaştina de lângă râul Răut.
În total, au fost adunaţi 50.000 de soldaţi.
Peste 40.000 de soldaţi erau români, apoi mai erau circa 5.000 de militari germani, 2.000 maghiari (unii fiind români înregimentaţi cu forţa în armata ungară după Diktatul de la Viena), precum şi prizonieri proveniţi dintre cehii, slovacii ori croaţii înrolaţi ca voluntari în trupele germane.
Fântâna albă.
Mulţi dintre prizonieri au murit din cauza foametei, a condiţiilor precare de igienă şi a lipsei de medicamente.
Alţii au fost deportaţi şi au pierit în lagăre din Siberia ori din Kazahstan.
Cei care au rămas, în vara anului 1944, au fost duşi în mlaştină şi puşi să sape nişte şanţuri lungi, apoi au fost împuşcaţi şi înmormântaţi de soldaţii N.K.V.D., precursorul K.G.B. Au fost, totuşi, şi prizonieri care au scăpat.
„Am reuşit să fug, îmbrăcat într-o cămaşă zdrenţuită. Kilometri întregi, m-am târât prin mlaştină, zgâriat de mărăcini şi pişcat de insecte şi de lipitori. După două zile, în care am crezut că o să mor de foame, am dat peste o casă. O femeie mi-a dat o haină, am luat o sapă pe umăr şi m-am îndreptat spre linia frontului. Îi salutam pe ruşi şi ei mă lăsau în pace, pentru că credeau că merg la sapă. Am reuşit, noaptea, să trec din nou în liniile noastre”, povesteşte Iacob Herman.
Vreme de o jumătate de secol, despre masacrul din Bălţi nu a vorbit nimeni.
Sau cei câţiva care au vorbit au ajuns în Gulag.
După căderea comunismului, rudele celor ucişi au făcut primele demersuri pentru a regăsi rămăşiţele pământeşti ale celor dispăruţi.
Astfel, în anii 1991 şi 1992, a început o adevărată campanie de arheologie contemporană.
Oamenii s-au îngrozit de cantitatea imensă de oase găsite. Craniile şi oasele au fost adunate într-o piramidă imensă, care a fost acoperită cu un strat de pământ.
În vârful piramidei, a fost construită o troiţă, care a fost sfinţită de episcopul de atunci din Bălţi, P.S. Petru.
Cum despre masacrul din Bălţi oamenii începeau să vorbească tot mai mult, P.S. Petru, actualul mitropolit ortodox român al Basarabiei, a fost alungat de cazaci înarmaţi din reşedinţa arhierească, iar peste dosarul masacrului din Bălţi a început să se aşeze praful uitării.
Sursa: EUROȘTIRI.EU
Dragii mei!
Cunosc bine aceste locuri, сăci orașul Bălţi este locul unde m-am născut. Căte ceva mi-a povestit bunica cum, copii fiind, se furişau spre prizionierii care săpau şanţuri prin stufării şi le aruncau de ale gurii, iar o vecină de a buneilor a ascuns în podul casei 2 prizionieri români.
Cineva însa a trădat şi au fost împuşcaţi si prizionierii dar şi pe toţi ai casei în care au fost ascunşi.
Mare durere a neamului.
Înţeleg că zeci de ani s-a tăcut sub regimul bolşevic, dar mă intreb: de ce nu întreprindem măcar acum ceva.
E foarte dureros să citeşti:
”Deocamdată, nimeni nu a organizat vreo campanie sistematică de săpături pentru a identifica proporţiile crimelor din Bălţi.” Sunt sigură că multi români nu ştiu în care ţărână stau osemintele fraţilor, buneilor, străbuneilor căzuţi în al II-lea Război Mondial ...
Pentru ei, cei căzuţi care au vrut să scape de ghiara bolşevică încă durează războiul.
Mult s-ar cuveni să smulgem buruienile de pe acele locuri şi să simtă şi osemintele lor căldura mormântului sfinţit, de aceea vin cu o propunere: să scriem o scrisoare colectivă a membrilor de pe site, și nu numai, cu semnături către guvernul Romaniei să se facă săpăturile de identificare .
Sincer, să recunosc, mare speranţe în rezolvarea acestei probleme nu o pun pe seama Guvernului Moldovei .
Ce ziceti?
ELENA
Comentarii
Trimiteți un comentariu