-- Din nou -- SALVAȚI ROȘIA MONTANĂ!!! --





Dr. Marcos A Orellana, profesor la George Washington University School of Law: 

”Dosarul pentru includerea Roșiei Montane pe Lista Indicativă a României pentru UNESCO și dosarul de 

nominalizare subsecvent au fost pregătite de-a lungul mai multor ani, înainte de începerea procesului de 

arbitraj intentat de Gabriel Resources și nu ca o reacție a statului român. Prin urmare, Tribunalul arbitral 

nu avea temei să considere o potențială includere a Roșiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial drept 

măsură de reprimare luată de statul român la adresa proiectului investițional al companiei Gabriel 

Resources. 

Decizia va fi luată de organele în drept ale UNESCO și strict în temeiul Convenției Patrimoniului Mondial. 

Nu numai că o includere a Roșiei Montane în lista UNESCO nu ar periclita poziția Statului român în 

procesul de arbitraj, ci chiar ar întări apărarea Statului român în proces, având în vedere că vorbim de o 

decizie luată de UNESCO, nu de reprezentanții României”, a declarat Dr. Marcos A Orellana, adjunct 

professor la George Washington University School of Law".

Comentarii