-- POEZIA ZILEI --

* LIMBA NOASTRĂ *

„Limba noastră-i o comoară…/ În adâncuri înfundată 

Un şirag de piatră rară / Pe moşie revărsată

Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec / Doina dorurilor noastre

Roi de fulgere ce spintec / Nouri negrii, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii / Când de vânt se mişcă vara

În rostirea ei bătrânii / Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde, / Zbuciumul din codrii veşnici,

Nistrul lin, ce-n valuri pierde / Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic, / Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic / Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade / Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le ‘nşirate, / Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă / Să ridice slavă-n ceruri

Să ne spuie-n hram şi-casă / Veşnicele adevăruri.

Limba noastă-i limbă sfântă / Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă / Pe la vatra lor ţaranii.

Înviaţi-vă dar graiul, / Ruginit de multă vreme,

Şterge-ţi slinul, mucegaiul / Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde

Şi-ţi avea în revărsare / Un potop nou de cuvinte.

Răsări-va o comoară / În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară / Pe moşie revărsată.”

(Alexei Mateevici)